Bazele Numerologiei

Numerologia se învață de la zero! Din NIMIC obținem TOTUL!
Orice formă de cunoaștere începem în a o învăța de la zero absolut. Dacă anumite informații generale ne parvin prin educația și cutuma socială, ca frânturi din context și le putem utiliza zi de zi, Numerologia face parte din științele care pot fi învățate doar din rădăcină. În numerologie, rădăcină înseamnă: cifră, simbol, semnificație, interpretare, analogie.
Cu cât baza este mai bine construită, solidă, cu atât viitoarele informații se așează mai ușor într-un sens numerologic clar și practic.
Numerologia este un instrument extrem de util pentru viața de zi cu zi a unui om doar dacă este înțeleasă, învățată corect și utilizată în scopul ei superior și benefic.
Tipologiile comportamentale umane sunt deslușite cu exactitate, iar evenimentele din viață pot fi calculate și prevăzute conform sensului lor. Vei învăța simbolistica și însușirile cifrelor, corespondența lor cu alte elemente, tabele și grafice esențiale, toate acestea fiind foarte importante în interpretare.
Acest model de curs numerologic l-am conceput cu mulți ani în urmă și este în topul preferințelor cursanților începători. Mi-am dorit să actualizez și să îmbogățesc acest curs de bază în numerologie și am revenit cu un proiect bine structurat, cu un discurs clar și adaptat pentru nevoile tale.
În acest curs “Bazele Numerologiei” vei găsi tot ce ai nevoie pentru un start bun și cu siguranță, în momentul când te vei decide să aprofundezi, deja vei avea structurată informația vitală. Numerologia îți va oferi un sens mult mai clar al vieții și va fi începutul transformării tale! O spun cu certitudine din cazuistică! Confirmarea acestei științe vine prin concretul îmbunătățirii vieții celor care au pășit pe această cale. Fii și tu unul dintre ei! Îți urez succes în parcursul pe care îl începi astăzi!
Atrag atenția că acest curs nu înlocuiește cursul Școala de Numerologie desfasurat LIVE online sau in sala!